Sfântul Spiridon, făcătorul de minuni

 
Una dintre marile sărbători creştine din Postul Crăciunului este Cuviosul Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni, praznic cu dată fixă, 12 decembrie. Sfântul Spiridon a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare şi a fiului acestuia, Constantie. Deşi n-a dus viaţă călugărească şi n-a cunoscut multă carte, a fost un mare iscusit şi păstor de suflete, simplu la purtări şi smerit cu inima. În copilărie a fost păcurar. Când i-a venit vremea s-a căsătorit.
La scurt timp însă i-a murit soţia, iar blândul Spiridon şi-a pus viaţa în slujba Tatălui Ceresc, făcând fapte bune şi cheltuindu-şi avutul spre binele săracilor. Fiind bine plăcut lui Dumnezeu, s-a învrednicit cu darul facerii de minuni, vindecând boli ce păreau imposibil de tămăduit şi izgonind duhuri rele prin puternicile sale rugăciuni. Credinţa sa puternică în Dumnezeu, milostenia, smerenia şi curăţenia inimii au fost virtuţile creştine pentru care Sfântul Spiridon s-a învrednicit cu acest mare dar ceresc, al facerii de minuni, cu cinste şi înţelepciune. Totodată, pentru viaţa sa cuvioasă, a fost făcut episcop al Trimitundei, vestită cetate a Ciprului.
După ce a devenit păstor al turmei lui Hristos, Cuviosul Ierarh Spiridon a făcut numeroase minuni şi milostenii pentru cei aflaţi în suferinţă. În vreme de secetă s-a rugat şi a adus ploaie. Tot prin rugăciune, a oprit ploaia ce cădea peste măsură. Când foametea şi seceta făceau ra­vagii în Cipru, a pus capăt flămânjunii celor sărmani. O ploaie mare a dărâmat hambarele unui bogat nemilostiv, risipind grâul prin toată cetatea, spre ajutorul celor năpăstuiţi. Prin puterea Sfântului Duh, la Sinodul de la Niceea din anul 325 l-a înfruntat pe filosoful Tertie, mare retor şi duşman al dreptei credinţe care, ruşinat de faptele sale, dar bucuros că a fost învins de Cuviosul Ierarh Spiridon spre folosul său, a primit cu bucurie credinţa creştină.
În vremea în care se afla la Niceea, fiica Sfântului, Irina, care dusese o viaţă cu fapte bune şi feciorie, a trecut la Domnul. Când Sf. Spiridon s-a întors la eparhie, o femeie i-a ieşit în cale, plângând, spunându-i că îi încredinţase spre păstrare fiicei sale o sumă de bani. După ce a căutat banii peste tot şi nu i-a găsit, Sfântul şi-a întrebat fiica, moartă, unde a pus banii, şi, aflând unde erau ascunşi, i-a dat stăpânei lor.
Iar faptele minunate ale Sfântului Ierarh al lui Hristos, Spiridon, au fost numeroase.

Din imaginarul popular
Ţăranii spun că la 12 decembrie creşte ziua "cât sare cocoşul peste gard" şi îl numesc pe Sf. Ierarh Spiridon tăbăcar sau cojocar ori patron al ciubotarilor şi, indife­rent de treburile pe care le au de făcut în gospodărie, nu lucrează în această zi. "De ziua lui, ferit-a sfântu’ să lucreze, ci duc în această zi mai mult în petrecere şi veselie. Prin judeţul Neamţ se povesteşte că doi stoleri n-au ţinut socoteală de această sărbătoare şi au muncit în această zi. Seara, ca de obicei, după lucru, s-au dus la crâşmă, dar aceasta, fiind dintr-un alt sat, au purces călări: unul pe un cal alb, celălalt pe un cal negru. Lăsară caii afară, ce să vadă? Capul calului negru, la calul alb şi capul celui alb, la cel negru. Mult se minunară ei de această minune, până ce, într-un târziu, îşi aduseră aminte că munciseră în ziua de Sf. Spiridon, făcătorul de minuni." (Tudor Pamfile, Sărbătorile la români).